STUDIU Peste 50% dintre angajaţii români au avut o relaţie cu un coleg de muncă

Ţinând cont că săptămâna are 7 zile, dintre care 5 sunt lucrătoare, ne petrecem mai mult timp la birou, decât alături de familie sau de prieteni. Din această cauză, cei de la eJobs România au realizat un sondaj prin care și-au propus să afle ce părere au românii despre dragostea la locul de muncă.

Relatiile la munca

Sondajul a fost realizat online, iar peste jumătate dintre respondenţi au recunoscut că au sau au avut o relație amoroasă la job. 25% dintre aceştia susțin chiar că s-au și căsătorit cu unul dintre colegii de muncă.

Potrivit celor de la eJobs, 60% dintre angajaţii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani au afirmat că nu au avut nicio relație amoroasă la locul de muncă, în timp ce peste 50% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 40 şi 55 de ani au spus că și-au găsit dragostea la job sau că au avut o relație intimă la serviciu.

Din sondaj a mai reieşit faptul că peste 60% dintre cei care au sau au avut o relaţie la locul de muncă erau singuri în momentul în care s-au îndrăgostit de un coleg, iar aproximativ 40% dintre respondenţii cu vârsta de peste 40 de ani au spus că şi-au înşelat partenerii sau partenerele cu colegii de muncă.

Dintre persoanele care au sau au avut o relaţie la birou, 17% au afirmat că au trebuit să părăsească job-ul când lucrurile au devenit serioase, iar alţi 7% au dezvăluit că relaţia i-a ajutat să avanseze în funcţie.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here