STUDIU Femeile preferă cumpărăturile online de pe mobil

În luna martie, magazinul online Fashion Days a sărbătorit feminitatea prin intermediul unui proiect special care le-a adus împreună pe femeile din diferite domenii de activitate, precum antreprenoriat, design vestimentar, creație şi project management, pentru a dezvălui care sunt preferințele lor vestimentare și modul în care acestea le-au influențat parcursul profesional.

tendinte cumparaturi online femei

Astfel, la începutul lunii martie a avut loc o serie de interviuri prin intermediul cărora femei din echipa Fashion Days, cliente și colaboratoare și-au împărtășit viziunea lor asupra modei, cum își adaptează stilul personal în funcție de noile tendințe, dar și ce elemente vestimentare preferă pentru a-și pune în valoare feminitatea.

În același timp, magazinul online a identificat particularitățile comportamentului de consum al clienților în luna martie. Potrivit acestora, femeile sunt cei mai activi clienți, plasând peste 65% din totalul comenzilor realizate.

femei cumparaturi martie fashion days

Atât investiția financiară în garderoba personală, cât și timpul petrecut în shop sunt mai mari comparativ cu restul anului. Femeile petrec în apropierea zilei de 8 martie, pe site, în medie, 6 minute, cu 25% mai mult față de restul anului, achiziționând cel puțin două produse per comandă.

De asemenea, clientele preferă comenzile prin intermediul dispozitivelor mobile. Peste 67% dintre femei au făcut achiziții prin intermediul dispozitivelor mobile (telefon și tabletă, site și aplicație), în timp ce doar 33% au ales varianta desktop.

În topul celor mai cumpărate categorii de produse se regăsesc articolele de îmbrăcăminte, încălțăminte, dar și produsele vestimentare pentru copii. În apropierea zilei de 8 martie, prioritățile se schimbă, astfel că accesoriile (ceasuri, bijuterii, ochelari de soare) iau locul produselor pentru copii. Cele mai vândute branduri sunt: United Colors of Benetton, Zee Lane, Guess, Ted Baker, Mango, Love Moschino, Pepe Jeans London, Next, Esprit, Leunelle, Desigural și Le Coq Sportif.

Potrivit datelor, peste 43% dintre clientele Fashion Days sunt persoane cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani, urmate de cele aflate în intervalul de vârstă 35 – 44 de ani, reprezentând 18% din total. De asemenea, majoritatea clientelor Fashion Days provin din orașele mari ale țării: București, Timișoara, Cluj și Constanța.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here