STUDIU Femeile, mai bune decât bărbaţii la multitasking, însă mai puțin eficiente după menopauză

Un studiu realizat recent de elveţieni şi preluat de presa din Marea Britanie a scos la iveală faptul că femeile, în comparaţie cu bărbaţii, sunt mult mai predispuse la îndeplinirea mai multor sarcini în acelaşi timp (multitasking).

femei multitasking menopauza

Potrivit cercetătorilor, acest lucru s-ar putea datora hormonilor specifici feminini, care influenţează creierul, notează Agerpres. Însă, pe măsură ce femile înaintează în vârstă, aceşti hormoni devin mai puţin activi, iar multitaskingul este mai dificil de realizat.

„Știm că emisfera stângă a creierului este responsabilă atât pentru sarcinile verbale, cât și pentru controlul balansării brațelor în lateralele corpului. În cazul bărbaților și femeilor mai în vârstă, sarcinile verbale par să copleșească emisfera stângă până la nivelul în care mișcarea brațului drept devine redusă. Am fost surprinși să observăm o diferență atât de mare în modul în care cele două comportamente relativ simple, controlul cognitiv și balansarea brațului, interacționează unul cu altul. Alte studii au arătat că, în comparație cu bărbații, femeile sunt mai eficiente în ceea ce privește trecerea de la o sarcină la alta. Noi am demonstrat că femeile sunt mai puțin afectate de interferențe în timpul mersului și vorbirii și că această abilitate se estompează după vârsta de 60 de ani“, a spus Tim Killeen, doctorand la Spitalul Universitar Balgrist din Elveția.

Specialiştii din Elveţia au afirmat că în cadrul studiului au pus voluntari de ambele sexe și de diferite vârste să efectueze exerciții de mers pe banda de alergare și în același timp să rezolve un test complicat de limbă care activa emisfera stângă a creierului.

În cazul bărbaților și femeilor aflaţi la menopauză, cercetătorii au observat o reducere semnificativă în ceea ce privește balansarea mâinii drepte, o componentă a mișcării ce ajută la echilibrarea corpului. Însă, în mod remarcabil, acest efect nu s-a manifestat aproape deloc la femeile mai tinere.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here