Medicii dermatologi avertizează: „Cancerul de piele se poate moşteni“

Ar trebui ca cei care au avut în familie cazuri de cancer de piele să fie mai atenți la controlul dermatologic? Categoric, spun experții. Între 5% şi 10% dintre toate cazurile de cancer sunt moştenite, o serie de mutaţii în ADN sunt transmise ereditar. Acest lucru este valabil și pentru cancerul de piele: atât carcinomul, prin sindroame ereditare, cât și melanomul pot fi transmise peste generații.

medic dermatolog cancer piele mostenire

„Pacienții care au avut în familie cancer de piele trebuie să rămână atenți cu pielea lor toată viața și, de asemenea, și copiii lor. Iată un exemplu, în urmă cu 10 ani am avut o pacientă care a avut un melanom. A fost operată, este în viață, este bine. Băiatul ei are 40 de ani şi, deși a fost informat că trebuie să facă periodic consult, la 6 luni, vine abia acum cu o aluniță suspectă. Am operat-o și am dat-o la examen histopatologic și s-a dovedit a fi un melanom in situ. În perioada asta de 10 ani a fost o singură dată la consultație. Din momentul ăsta îi va rămâne întipărit în minte riscul și pentru el, și pentru copiii lui și va veni periodic cu familia la control”, afirmă medicul dermatolog Mihaela Leventer care diagnostichează anual sute de români afectați de diverse forme de cancer de piele.

Așadar, dacă unul dintre părinţi sau un frate a suferit de cancer de piele, riscul este în creştere pentru ceilalţi membri ai familiei. La fel, o persoană care a primit o dată diagnosticul de cancer de piele, are un risc mai mare să mai dezvolte unul. Desigur, nu doar factorii genetici joacă un rol în apariția cancerului de piele. Să nu uităm că expunerea cronică la ultraviolete favorizează dezvoltarea celor mai comune forme de cancere cutanate.

„Sfatul meu este ca amatorii de vacanțe exotice să-și facă prieten un dermatolog la care să meargă regulat la control. Și eu iubesc vacanțele la soare, dar spre deosebire de acum 50 de ani, când stăteam toata vara la plajă, acum, fiind avertizată, prefer protecţia UV. Pe lânga cremele de fotoprotecție, există țesături impregnate în substanțe de fotoprotecție, există costume de neopren care ne protejează dacă facem sporturi în aer liber. Și dacă ele sunt scumpe, atunci cu siguranță, există o umbră undeva, care ne poate proteja”, spune dr. Leventer.

Leziunile cutanate periculoase arată uneori banal sau asemănător cu leziuni benigne. În această categorie se încadrează keratozele actinice, considerate leziuni precanceroase, şi care sunt mici pete roz, aspre la palpare dezvoltate pe zone fotoexpuse. Astfel de leziuni trebuie să fie tratate, iar pacientul trebuie să viziteze regulat dermatologul în scop preventiv. Alteori, leziunile cutanate au aspect tumoral şi trebuie diagnosticate corect. Iată o astfel de întâmplare:

„Am avut o pacientă pe care am operat-o recent cu o leziune foarte asemănătoare cu un lipom traumatizat, o tumoretă care se reliefa bine deasupra pielii, roșie și sensibilă la atingere. Putea să fie un chist sebaceu suprainfectat, un liposarcom, un dermatofibrosarcom sau o metastază cutanată a unui cancer de organ. Surpriza a fost ca la biopsie să fie un carcinom spinocelular, cu un aspect mai deosebit, mai ciudat, care a necesitat o reintervenție chirurgicală conformă cu protocoalele modern de tratament”, povestește coordonatoarea Dr Leventer Centre.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here