„Las Fierbinţi“ şi „Jocuri de celebritate“, ediţii speciale de Sărbători

Cu toții ne dorim sărbători fericite! Fie că visăm să fim singuri acasă sau adunăm întreaga familie la masă, ne dorim ca sărbătoarea de Crăciun să fie cea mai frumoasă aventură din an! O aventură fără sfârșit, în care să redescoperim bucuria jocurilor și să ne îngăduim să fim mai buni, mai optimiști și încrezători în propriile puteri. Anul acesta, Pro TV spune că magia care face sărbătorile fericite este în fiecare dintre noi!

Jocuri de CelebritateDe Crăciun, Pro TV a pregătit zile magice, în care energia și spiritul sărbătorilor vor intra în casele tuturor românilor! Emoția, aventura, distracția sunt elementele cheie ale acestui Crăciun, dozate perfect în trei filme în premieră la Pro TV: „Haos de Crăciun“, „Hugo“ și „Oameni mari și fără minte 2“, iar spiritul sărbătorilor devine din ce în ce mai puternic în „Las Fierbinți“ și „Jocuri de celebritate“!

Știrile Pro TV au pregătit materiale speciale, în care prezintă, în cadrul campaniei Dăruiești și câștigi, poveștile unor oameni de calitate, care nu au avut noroc în viață, copii premianți care locuiesc în case fără căldură sau electricitate. De sărbători, aceștia vor avea parte de o mulțime de surprize, care le vor aduce zâmbetul pe buze și convingerea că noul an va începe cu dreptul!

Materialele speciale din cadrul Știrilor Pro TV ne vor prezenta cele mai autentice tradiții românești, dar și cum arată vacanțele românilor, în funcție de preferințele acestora: în România, la ski în Austria sau la temperaturi mult mai ridicate, în Dubai.

Joi, 22 decembrie, de la ora 20:30, sărbătorile de iarnă din „Las Fierbinți“ sunt surprinse din perspectiva nepotului lui Nea Rață, venit să vadă care sunt tradițiile de Crăciun la țară. Celentano și Firicel vor să înființeze brigada antifurturi, Ardiles vrea să învie spiritul colindului ajutat de Bobiță, Vasile amenajeaza o iesle cu statuete costumate pe post de fundal foto pentru alegători, iar Dalida împarte cozonaci și materiale electorale. Agitația și întâmplările dincolo de realitate sunt încălzite de compunerea copilului de 10 ani, dată ca temă de vacanță.

Sâmbătă, 24 decembrie, de la ora 20:30, ești din nou un copilul năzbâtios care trăiește intens aventura alături de Alex, în „Singur acasă 3“. De la ora 22:30, ai „Haos în familie“ și redescoperi importanța și plăcerea petrecerii sărbătorilor împreună cu cei dragi.

Duminică, 25 decembrie, la ora 16:30, Pro TV îți aduce „Hugo“, un film cu cinci premii Oscar, care te va purta într-o aventură misterioasă! Filmul vorbește despre un secret lăsat de tatăl lui Hugo, care dezleagă un mister și începe o aventură care îi va transforma pe cei din jurul său și îi va duce într-un loc sigur și plin de iubire.

De la ora 20:30, călătoria continuă alături de Bilbo Baggins, în lupta împotriva întunericului, cu „Hobbitul: Bătălia celor cinci ostiri“, iar de la ora 23:00, o înțelegere ciudată între prieteni rupe convenționalul și prezintă o frumusețea unei familii fără etichetă, în „Prieteni cu copii“.

A doua zi de Crăciun îi aduce pe Andreea Esca, Smiley, Pavel Bartoș, Magda Palimariu într-o ediție specială „Jocuri de celebritate“, de la ora 20:30! Bobonete, Strunilă și Ipate au pregătit o ediție specială, iar din sufrageria lor, distracția va ajunge în casele tuturor românilor! De la ora 22:00, „Oameni mari și fără minte 2“ (Grown ups 2) ne va demonstra că, indiferent ce vârstă avem, suntem cu toții copii din când în când.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here