Alimentele pe care trebuie să le consumi în perioada examenelor. Sfaturile nutriţioniştilor!

Perioada examenelor este una stresantă pentru orice tânăr, iar randamentul cerebral are strânsă legătură cu alimentele ingerate şi cu proprietăţile acestora.

alimente-examen-nutritie

Potrivit nutriţioniştilor, tensiunea nervoasă se amplifică atunci când se lucrează după puţine ore de somn, iar principala sursă de alimentaţie sunt alimentele bogate în zahăr, grăsime şi sare. Experţii sunt de părere că un mic dejun nutritiv urmat de mese echilibrate pot susţine stresul psihic.

Nutriţioniştii spun că funcţiile creierului pot fi îmbunătăţite dacă dieta este una bogată în acizi graşi esenţiali. Astfel, dacă se consumă de trei ori pe săptămână peşte, omega 3 ajută la menţinerea vaselor de sânge de la nivel cerebral libere şi neobturate şi la o funcţionare corespunzătoare a celulei nervoase.

Printre alimentele care stimulează activitatea cerebrală se află avocado, banana, drojdia de bere, broccoli, pepenele galben, ouăle, carnea de pui, peştele (ton, somon), seminţele de in, germenii de grâu, portocala, orezul brun, legumele cu frunze verzi, soia, kefirul. Experţii mai recomandă şi consumarea alimentelor precum orezul, pastele, cerealele integrale şi fructele dulci de sezon, carnea de curcan, ridichea roşie şi usturoiul.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here