50% din tranzacțiile imobiliare au loc în continuare prin programul „Prima Casă“

Programul Prima Casă rămâne locomotiva pieței imobiliare care, la rândul ei, continuă să aibă o pondere importantă în produsul intern brut, de 9%. În 2014, ponderea în PIB a fost de 10%. Previziunile de creștere economică pentru 2017 variază între 3,4-3,7%, dar economia încă are nevoie de sprijin, inclusiv prin susținerea sectorului imobiliar. Deficitul bugetar ar putea trece de 3% în 2017, în vreme ce reformele rămân modeste. Prima Casă rămâne un sprijin real pentru economie.

prima casa tranzactii imobiliare

„Grație programului ‘Prima Casă’, românii cheltuie mai puțin cu imobilul pe care îl achiziționează. Banii rămași în coșul lor zilnic sunt redirecționați către consum. Comerțul are nevoie de aceste sume. Autoritățile anunțau, recent, că un patron din cinci are în plan să reducă numărul de angajați din comerț în următoarele luni. La fel și în domeniul construcțiilor, care poate fi susținut tot prin ‘Prima Casă’. În noiembrie 2016, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 13,3% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2015“, a declarat Marius Nicola, director general al companiei Premium – Conlux Development.

„Prima Casă“ atrage după sine dezvoltarea tuturor segmentelor din real estate deoarece dezvoltatorii imobiliari își proiectează afacerile și noile ansambluri rezidențiale în jurul acestui program de vreme ce peste jumătate din tranzacțiile de pe piața imobiliară au loc prin Prima Casă.

„Tranzacțiile prin Prima Casă reprezintă aproximativ 50% din tranzacțiile companiei Premium. Acest program ajută în continuare dezvoltatorii, clienții și băncile“, a adăugat Marius Nicola.

Lansat în anul 2009 pentru a susține piața imobiliară în plină criză financiar-economică, programul „Prima Casă“ a contribuit masiv la dezvoltarea de noi ansambluri rezidențiale. Până în octombrie 2016, prin „Prima Casă“ au fost acordate garanții de aproximativ 34 miliarde lei.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here