5 sfaturi de frumuseţe de la Raluca Zenga. Vedeta recomandă pasta de dinţi cu cărbune activ!

Ştiaţi de pasta de dinţi cu cărbune activ? Dar că uleiul de rodie este un bun demachiant? Iată ce sfaturi de frumuseţe oferă Raluca Zenga, care în curând va lansa un manual de beauty.

Raluca Zenga1. Pasta de dinţi cu cărbune activ

„Un chip frumos este pus întotdeauna în valoare de un zâmbet pe măsură: în locul albirii agresive cu sensibilizare dentară, încercaţi noua generaţie de pastă de dinţi cu cărbune activ, pentru o dantură albă şi sănătoasă şi gingii protejate! Ştiu, este puţin ciudat să ne spălam pe dinţi cu o pastă neagră, dar efectele benefice nu vor întârzia să apară“, recomandă Raluca Zenga.

2. Uleiul de rodie

„Uleiul din rodie, de folosit în locul cremei de noapte după demachiere şi tonifiere, pentru un ten reîntinerit şi uniform. Pentru vârfurile despicate sau masat pe pielea capului şi lăsat peste noapte, pentru cosite strălucitoare şi un scalp hidratat“,  spune vedeta.

3. Resveratrol
 
„Resveratrol în alimentaţie şi în cremele pentru faţă şi corp. Această substanţă activează gena longevitătii, ajutându-ne în luptă împotriva imbătrânirii. Consumaţi afine, suc de rodie şi de struguri, vin roşu (în moderaţie, bineînţeles, concentraţia cea mai mare de resveratrol se găseste în Pinot Noir şi Cabernet Sauvignon) şi aplicaţi-vă din când în când pe faţă şi pe decolteu o mască cu cacao dizolvată în ulei de cocos sau ulei din seminţe de strugure“, sfătuieşte soţia lui Walter Zenga.

4. Probioticele

„Cosmeticele de noua generaţie vor conţine ingredientele cu care eram obişnuiţi să ne suplimentăm dieta de la interior: de pildă probioticele, cocktailul de bacterii benefice care asigură buna funcţionare a sistemului nostru digestiv se regăseste acum în creme şi loţiuni, cu efect anti-inflamator şi purifiant. Probioticele luptă împotriva bacteriilor rele care ne provoacă erupţii cutanate, acnee sau eczemă“, a afirmat Raluca Zenga. 

5. Produsele eco-green
 
„Îmbrătisati tendinţa de a cheltui mai puţin pe cosmeticele brandurilor de lux care investesc mult în publicitate, în favoarea liniilor eco-green, naturale, cu o concentraţie înaltă de principii active şi fără compuşi consideraţi riscanţi pentru sănătatea pielii noastre. Din ce în ce mai multe femei consideră că noua regulă a îngrijirii frumuseţii noastre este ‘Citeşte lista ingredientelor’. Da, pentru că atenţia faţă de ceea ce punem pe piele este o extensie a sănătătii noastre“, a încheiat vedeta.

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here